Interpelarea la Şedinţa Planară din 12 iunie 2008

Adresez interpelarea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Situaţia atestată pe piaţa produselor alimentare devine tot mai alarmantă. Dublarea preţurilor la produsele alimentare de prima necesitate afectează dramatic peste
2/3 din populaţie. Pensionarii vor sărăci cumplit, alături de ei – pedagogii şi alte categorii de bugetari, care constituie 40 la sută din toţi angajaţii la muncă. Salariile cresc lent, iar leul se devalorizează. Aşa se întîmplă în statele afectate de război sau în ţările în care sistemul economic este ţinut sub controlul clanurilor afiliate puterii.

Datele statistice denotă că efectivul de bovine şi la finele anului 2007 era de două ori mai mic comparativ cu anul 2000, şi de peste 4 ori mai mic ca la începutul anilor 1990. O reducere şi mai drastică se atestă la efectivul de porcine, care în anul 2000 a coborît cu 24% mai puţin ca în anul 2006 şi de două ori mai puţin ca în anul 2000.

Potrivit comitetului CSI pentru statistică, în nici o ţară din CSI nu s-a atestat o asemenea reducere a efectivului de bovine şi porcine. Reducerea efectivului de animale are în prezent ca efect scumpirea cărnii şi a produselor din carne şi stimularea importurilor. Ca rezultat al insuficienţei cărnii pe piaţa internă, preţurile la carne la începutul anului 2008 s-au majorat în medie cu peste 45%.

În condiţiile situaţiei create cu producerea şi comercializarea cărnii, Guvernul continuă practica de restrucţionare a importurilor de carne, aplicînd limite cantitative în baza Hotărîrii Guvernului nr.113-63 din 29 noiembrie 2006. Deşi în mass-media a fost furnizată informaţia privind anularea limitelor cantitative la importul de carne pe piaţa autohtonă şi simplificarea procedurilor la importul de carne, precum şi transferarea Comisiei care eliberează autorizaţii de import de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare la Ministerul Economiei şi Comerţului.

În contextul celor expuse, solicit prezentarea următoarei informaţii. Cîte autorizaţii pentru importul de carne au fost eliberate pe parcursul anilor 2005 pînă la momentul actual, care au fost agenţii economici titulari ai autorizaţiilor, cu specificarea fiecăruia în parte, şi loturile de marfă, cantităţile pentru care au obţinut autorizaţia şi cantităţile importate, precum şi preţurile de import?

Informaţia solicit să fie prezentată în scris, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Posted in Etichete: , |

0 comentarii: