La proiectul de Lege nr.2384 pentru modificarea şi completarea Legii privind preţul normativ şi modul de vînzare–cumpărare a pămîntului.

Domnul Valeriu Cosarciuc:
Stimate domnule Preşedinte,
Stimaţi colegi,
Comisia pentru agricultură şi industria alimentară a Parlamentului a examinat propunerile de îmbunătăţire pentru lectura a doua. În sinteza prezentată la acest raport sînt incluse acele propuneri care au fost înaintate de către deputaţii în Parlamentul Republicii Moldova. În sinteză au fost incluse şi propunerile înaintate la avizarea proiectului de lege pentru prima lectură.
Şi aş vrea să menţionez că din toate propunerile înaintate de către deputaţi şi comisii nu au fost acceptate următoarele. Nu a fost acceptată propunerea Comisiei pentru drepturile omului că, la articolul 4 alineatul (2), vînzarea–cumpărarea terenurilor în domeniul privat a unităţilor administrativ-teritoriale se efectuează de către consiliul respectiv. Comisia consideră că vînzarea–cumpărarea terenurilor se efectuează de către primărie la decizia consiliului respectiv, aşa cum este propus în proiectul de lege iniţial.
La articolul 4 alineatul (4), domnul deputat Alexandru Oleinic a propus ca să menţinem norma de 25% ca prima plată la vînzarea terenurilor în rate. Comisia, la această propunere reuşită a domnului Alexandru Oleinic a votat cu majoritatea de voturi ca să nu fie acceptată. Dacă domnul Oleinic insistă ca această decizie, această propunere să fie pusă la vot, conform Regulamentului ea poate fi pusă la vot în şedinţa plenară a Parlamentului. Celelalte propuneri şi obiecţii au fost acceptate de către Comisie şi cu amendamentele acceptate de Comisia sesizată în fond acest proiect de lege se propune pentru a fi adoptat în lectura a doua.

Domnul Alexandru Oleinic:

Mulţumesc, domnule Preşedinte.
Domnule preşedinte Cosarciuc,
În cadrul examinării în primă lectură, eu am atras atenţia la numărul mare de cereri de privatizare a terenurilor aferente, care au fost depuse pînă la 1 ianuarie 2007 la primăria municipiului Chişinău. A fost prezentată în comisie această informaţie, care este numărul cererilor care au fost depuse pînă la 1 ianuarie, că totuşi un an, doi ani de zile cererile acestea nu au avut posibilitatea să fie examinate.
Mai mult ca atît, eu am informaţie că în jurul la 3 mii de cereri depuse pe parcursul anului 2006, care nu au fost examinate în termenele stabiliţi de lege, în legătură cu toate evenimentele ce se întîmplau acolo în consiliul municipal, care... fiindcă pînă la urmă, nu e de vină agentul economic, care a aşteptat 30 de zile şi nu i s-a hotărît problema.
A venit 1 ianuarie 2007, doi ani de zile au fost tergiversate toate aceste întrebări. Acum noi venim cu propuneri noi pentru dînşii, terenurile aferente sînt de trei ori mai scumpe decît acelea care erau pînă la 1 ianuarie 2007. Eu pun această întrebare, de aceea că eu am atras atenţia în primă lectură şi am rugat ca să fie studiată şi să primim o informaţie în Parlament despre situaţia în municipiul Chişinău.

Domnul Valeriu Cosarciuc:
Stimate domnule deputat Oleinic,
În cadrul examinării acestui proiect de lege în Comisie, noi am analizat şi informaţia legată de acele adresări care au fost făcute de către agenţii economici în primăriile, inclusiv în Primăria municipiului Chişinău. Cu părere de rău, sînt cazuri cînd a fost tergiversat termenul de examinare a acestor cereri, dar proiectul de lege prezentat acum aici, în Parlamentul Republicii Moldova, el nu poate răspunde la această problemă, fiindcă, în acest caz, sînt nişte relaţii dintre agentul economic şi Primăria şi ele pot fi soluţionate numai prin contenciosul administrativ.
Adică, dacă a fost încălcat dreptul unui agent economic şi nu au fost luate deciziile în conformitate cu legea şi în termenele stabilite, înseamnă că agentul economic este în drept să se adreseze la contenciosul administrativ. Că prin legea nominalizată noi nu putem să hotărîm această problemă.

Domnul Alexandru Oleinic:

Fiindcă eu mă gîndesc că, totuşi, de ce nu au fost schimbate regulile de joc? Era o situaţie, că a intrat în vigoare iarăşi legea. Continuă examinările. Dar dacă a fost mărit preţul, altă cale a agentului economic decît adresarea în instanţa de judecată nu este. Şi a doua întrebare, domnule preşedinte Cosarciuc. Eu, totuşi, vreau să atrag atenţia şi colegilor, că preţul normativ s-a mărit aproape de trei ori, anume ce ţine de municipiile Chişinău şi în Bălţi. 50% la încheierea contractului de vînzare–cumpărare a terenului aferent este o sumă foarte mare.
De aceea, stimaţi colegi, eu cred că ar fi bine ca noi totuşi să ne întoarcem la propunerea mea pe care am avut-o din partea Fracţiunii, ca noi totuşi să menţinem norma stabilită anterior 25% prima plată, pe urmă, pe parcursul a trei ani de zile, celelalte sume. Fiindcă, într-adevăr, agenţii economici mai uşor acceptă privatizarea terenului aferent decît la arenda terenului aferent care este în proprietatea primăriilor. Preţul arendei este foarte înalt. Eu cred că acesta ar fi un suport foarte esenţial pentru agenţii economici din economia naţională.

Domnul Valeriu Cosarciuc:
Stimate domnule deputat Oleinic,
Noi am susţinut, o parte din deputaţii din Comisie au susţinut amendamentul dumneavoastră, dar cu majoritatea de voturi s-a luat decizia să nu fie acceptat acest amendament. Şi adică aveţi tot dreptul să-l...

Domnul Alexandru Oleinic:
Rămîne ca colegii să se expună în plen.
Mulţumesc.

Domnul Marian Lupu:
Alte propuneri? Nu sînt.
Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Comisiei.
Ca să înţeleg mai bine cu propunerea aceasta. Se supune votului, da? Aceasta a fost rugămintea? Bine.
Stimaţi colegi,
Supun votului propunerea evocată de la microfonul nr.5 de colegul nostru, domnul deputat Alexandru Oleinic. Cine este pentru, rog să voteze. Rog rezultatele.

Numărătorii:
Sectorul nr. 1 – 0.
Sectorul nr. 2 – 4.
Sectorul nr. 3 – 10.

Domnul Marian Lupu:
14 voturi, propunerea nu a fost acceptată de plen.

0 comentarii: