Interpelarea Guvernului

Interpelarea mea este adresata Guvernului Republicii Moldova si Ministerului Transporturilor si Gospodariei Drumurilor. Voi reaminti ca de la momentul adoptarii in Parlament a Acordului de investitii cu privire la Portul International Liber “Giurgiulesti”, din 2005 si pina la moment Guvernul a adoptat un sir de hotariri in contextul realizarii acestui acord.
Printre ultimele este si Hotarirea nr.581 din 24 mai 2007 cu privire la constructia liniei de cale ferata Cahul–Giurgiulesti. Prin hotarirea nominalizata, liniei de cale ferata Cahul–Giurgiulesti i se atribuie calificativul de obiect de importanta nationala, iar functiile de beneficiar al constructiei liniei de cale ferata se pun in sarcina Ministerului Transporturilor si Gospodariei Drumurilor.Potrivit aceleiasi hotariri, proprietarii de pamint din zona de constructie a tronsonului au fost obligati de Guvern sa-si vinda terenurile la preturi rezonabile. Iar cei care nu vor vrea sa vinda terenurile, vor suporta consecintele legislatiei in vigoare, conform declaratilor Prim-ministrului.
Din informatiile lansate in comunicatele de presa ale Presedintiei si ale Guvernului, lucrarile de constructie a liniei de cale ferata Cahul–Giurgiulesti au fost lansate inca la 24 mai 2007, la festivitatea de deschidere a Portului “Giurgiulesti” de catre Presedintele Voronin, care a remarcat importanta strategica a acestui obiectiv, subliniind ca prin intermediul liniei de cale ferata Cahul–Giurgiulesti, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri, se va asigura interconexiunea dintre caile ferate si cele maritime in cadrul Portului “Giurgiulesti”.
Tot atunci Presedintele a chemat conducerea caii ferate, administratia raionului, agentii economici sa-si mobilizeze eforturile pentru a finaliza pina la finele anului 2008 constructia tronsonului feroviar Cahul–Giurgiulesti. Din aceleasi surse de informare, actualmente sint indeplinite circa 50% din lucrarile de terasament de constructii a scurgerilor de apa si montarea a 11 kilometri de cale ferata.
Procesul de realizare a proiectului este calificat drept foarte lent din cauza activitatii neeficiente a unor organe publice responsabile, in raport cu acest proiect. Costul proiectului este aproximativ de 850 de milioane de lei.
In contextul celor relatate, solicit Guvernului sa ma informeze referitor la urmatoarele aspecte:
1) Volumul lucrarilor de constructie a tronsonului de cale ferata Cahul–Giurgiulesti efectuate pina la moment.
2) Cine este antreprenorul lucrarilor de constructie a tronsonului si care a fost modalitatea de selectare a antreprenorilor.
3) Care este suma devizului de cheltuieli aprobata prin contractul de executare a lucrarilor, cu prezentarea copiei contractului.
4) Cite loturi de pamint din zona au fost procurate, in ce baza si la ce pret.
Raspunsul solicit sa fie prezentat in scris.
Va multumesc.

Posted in Etichete: , |

0 comentarii: