Lichidarea silită a băncilor – soluţia anticriză a PCRM?

alexander_oleinic “Dacă vrem să asigurăm deponenţii, atunci lichidarea forţată a băncilor nu este soluţia. Ba din contra, orice faliment, orice lichidare a unei instituţii financiare este contraproductivă, pentru că sperie deponenţii. Încrederea deponenţilor poate fi câştigată doar prin garantarea integrală a depozitelor lor. Am propus această iniţiativă legislativă în Parlament, dar a fost în permanenţă respinsă de către comunişti” a declarat Alexandru Oleinic, deputat Alianţa “Moldova Noastră”.

Guvernarea mai demonstrează o dată în plus că nu este capabilă să gestioneze criza economică şi financiară din ţară. Cea mai recentă iniţiativă legislativă din acest domeniu se referă la lichidarea silită a băncilor. Citind textul amendamentelor la Legea Instituţiilor Financiare, rămâi cu impresia că nu se doreşte o rezolvare a problemelor din sectorul financiar, ci o agravare a ei. Banca nu este o întreprindere simplă, unde într-adevăr, falimentul sau lichidarea promptă duce la redistribuirea cât mai rapidă a resurselor în mâinile celor, care le pot gestiona mai bine şi mai eficient. Banca este un component sistemic al economiei naţionale, şi – prin urmare – necesită o abordare diferită, o abordare prin care se asigură interesele deponenţilor, societăţii, dar şi investitorilor.

Acordarea împuternicirilor sporite Băncii Naţionale, conform iniţiativei legislative menţionate, nu rezolvă problema în esenţă. Aceasta va duce la un dezechilibru esenţial între Banca Naţională, pe de o parte, şi investitori, pe de altă parte. În ultimă instanţă aceasta va duce la atragerea în sectorul bancar al ţării a unor investitori mai riscanţi, cu o calitate a managementului proastă, ceea ce pune în pericol direct deponenţii. Investitorii responsabili vor fi substituiţi de cei riscanţi şi vor fi de-motivaţi să aducă resurse financiare şi investiţii.

“Modificările legislative propuse abundă cu formulări imprecise şi din cele care creează oportunităţi extinse de fraudă şi corupere. De exemplu, cum se poate de interpretat că administratorul din oficiu „respinge creanţele a căror validitate i se pare îndoielnică”? În acelaşi context, formularea de genul „la lichidarea băncii, creanţele validate se onorează prioritar” permite o manevră largă în gestionarea creanţelor respective” a adăugat Oleinic.

Banca Naţională este responsabilă de monitorizarea şi supravegherea sistemului bancar, dar şi a fiecărei bănci în parte. Odată ce s-a ajuns la necesitatea de lichidare forţată a unei bănci, implicit trebuie să admitem că Banca Naţională nu a reuşit, fie să monitorizeze adecvat instituţia respectivă, fie să-i impună un sistem de management eficient şi corespunzător. Acordarea, în acest caz, a unor împuterniciri sporite instituţiei responsabile de monitorizare şi supraveghere creşte dramatic riscul de fraudă şi de interpretări confuze a cazurilor concrete de dispută între debitori, creditori şi investitori.

0 comentarii: